Centru de zi ultramodern pentru copii cu deficiente
Centru de zi ultramodern pentru copii cu deficiente
05 Iunie 2003
In Baia Mare s-a deschis primul centru de zi pentru copiii cu nevoi speciale cu dotari precum cele vazute doar in documentarele de pe Discovery. Copiii cu deficiente beneficiaza de camera senzoriala, camera de activitati terapeutice si fiziokinetoterapeutice, activitati de ludoterapia si terapie prin muzica. Centrul se adreseaza copiilor cu comportament dificil, copiilor cu autism, celor autoagresivi si cu deficiente vizuale si auditive.
O masa calda pentru 40 de copii
Centrul face parte din proiectul de inchidere a Caminului Spital din Sighetu Marmatiei, proiect finantat prin Programul Phare „Copiii mai intii”, al Uniunii Europene sub egida Consiliului Judetean Maramures. Este primul centru pentru copii cu nevoi speciale din Maramure, deschis pe strada Luchian nr. 29, din Baia Mare, fiind o colaborare intre DGJPDC Maramures si Fundatia Hope and Homes for Children Romania. "Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale este un serviciu de preventie a institutionalizarii, a abandonului familial si a abuzului asupra copiilor si ofera programe de recuperare si stimulare multisenzoriala individualizate pentru nevoile fiecarui copil in parte, sprijin educational suplimentar copiilor si famiilor lor pe linga cel oferit de formele de educatie conventionale, sprijin pentru reintegrarea in comunitatea persoanelor cu nevoi speciale", ne-a declarat Reka Filip, refernt relatii externe HHC Romania cu sediul in Baia Mare. De serviciile acestui centru vor beneficia 40 de copiii cu nevoi speciale din comunitate si din serviciile alternative, in functie de cerinte. Vor fi impartiti in doua grupe, dimineata si dupa-amiaza, si vor beneficia de o masa calda. HHC Romania a facut integral investitia capitala de reamenajare si dotare a sediului in care va functiona centrul de zi. Cladirea are sapte incaperi pentru activitati terapeutice, o bucatarie si o sala de mese, trei incaperi pentru depozitare si patru grupuri sanitare. Echipamentul este profesional, provenind din Marea Britanie, acesta fiind de asemenea contributia Fundatiei Hope and Homes for Children Romania, adus in Romania cu sprijinul Rotary International.
Camera senzoriala pentru hipo sau hipersensibili
Camera senzoriala are rolul de a dezvolta functiile senzoriale ale copiilor, de a crea un mediu senzorial stimulativ (stimulare vizuala, auditiva, olfactiva si tactila). Prin folosirea echipamentelor, copiii vor invata sa acorde o semnificatie corecta diferitilor stimuli. Multi copii cu nevoi speciale au dificultati privind integrarea senzoriala, sunt hipo sau hipersensibili la anumiti stimuli si aceasta ii impiedica sa aiba o relatie adecvata cu mediul. Copiii sunt insotiti de un terapeut care ii ajuta sa se relaxeze prin masaj si prin folosirea echipamentelor, cum ar fi: tub cu bule de aer, stimuli luminosi prin fibre optice, dispozitiv de proiectare a imaginilor, materiale pentru stimulare tactila si joc, potrivite in special pentru copii cu deficiente vizuale. Incaperea este adaptata copiilor cu nevoi speciale, mobila fiind confectionata dintr-un material moale. Pentru a crea un mediu calm, terapeutii vor folosi o muzica relaxanta. Programele terapeutice includ jocuri speciale pentru invatare, usor de manipulat si cu un design potrivit pentru copiii cu dificultati de invatare. Beneficiarii acestei camere sunt copii cu comportament dificil, care se pot relaxa; copiii cu autism si copiii autoagresivi. Sala de sport este echipata cu saltele, mingi de fizioterapie de diferite marimi, un hamac, spaliere si un sistem de pozitionare. Sistemul de pozitionare se poate folosi pentru copii cu nevoi speciale severe, facilitind mobilitatea si diminuarea tonusului muscular exagerat, pentru exercitii de echilibru si terapie ocupationala. Fiziokinetoterapeutii vor face gimnastica medicala pentru exercitii de mers si de echilibru, masaje si activitati recreative.
In sala de joaca vor avea loc activitati de ludoterapie pentru copiii care au nevoie de activitati spontane. Incaperea este securizata din punct de vedere a socului, fiind acoperita cu saltele si cu elemente de amortizare, care garanteaza nevatamarea fizica a copiiilor. Aceste activitati sunt importante pentru dezinhibare, interrelationare si in cele din urma pentru comunicarea gestuala dintre copii. Acestea duc la cresterea increderii in sine si dezvoltarea potentialului pe care il au, rezultatul final fiind optimizarea abilitatilor de relationare cu cei din jur.
Exista, de asemenea, doua sali pentru activitati educative dotate cu materiale didactice potrivite pentru dezvoltarea si stimularea cognitiva a copiilor. Materialele includ jocuri de constructie, carti, culori, si jocuri menite sa dezvolte creativitate si expresivitatea. Una din salile educationale contine materiale pentru terapie prin muzica, folosita pentru a dezvolta alte modalitati de expresie pentru a usura comunicarea cu cei din jur. Terapia prin muzica va fi folosita impreuna cu alte forme de terapie, facilitind relaxarea copiilor. "Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale doreste sa vina in sprijinul serviciilor medicale deja existente, oferind metode terapeutice alternative. Centrul de zi reprezinta un punct important in reforma sistemului de protectie a copilului, atit prin serviciile terapeutice oferite, cit si prin promovarea deschisa si sprijinirea activa a integrarii copiilor cu nevoi speciale in comunitate", ne-a declarat Stefan Darabus, director HHC Romania.