PESTE 2.200 DE PROCEDURI DE ADOPTIE AU FOST DESCHISE IN 2013. CEI MAI MULTI COPII ADOPTATI, IN DAMBOVITA SI VRANCEA
PESTE 2.200 DE PROCEDURI DE ADOPTIE AU FOST DESCHISE IN 2013. CEI MAI MULTI COPII ADOPTATI, IN DAMBOVITA SI VRANCEA
Sambata, 28 Decembrie 2013 11:51Scris de: Cristiana PetrariuAdauga un comentariu
Peste 2.200 de proceduri de adoptie au fost deschise in 2013. Cei mai multi copii adoptati, in Dambovita si Vrancea
0 0 0 Google +0 0
Peste 2.200 de proceduri de adoptie au fost deschise in anul 2013, insa pana in 23 decembrie au fost comunicate de catre instante 580 de adoptii finalizate, cele mai multe fiind in Dambovita, Bucuresti si Vrancea, potrivit reprezentantilor Oficiului Roman pentru Adoptii.
Intr-o adresa transmisa la solicitarea Mediafax, reprezentantii Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA) arata ca pana in 23 decembrie au fost declarati adoptabili 2.241 de copii si au fost eliberate 1.506 atestate pentru familii sau persoane care doresc sa adopte.
De asemenea, pana la aceeasi data instantele au comunicat catre ORA ca au fost finalizate 580 de adoptii, iar alti 53 de copii erau incredintati in vederea adoptiei.
Judetele cu cei mai multi copii adoptati sunt: Dambovita (133), Vrancea (123), Dolj (88), Prahova (85), Brasov (84), Suceava (81) si Hunedoara (77).
Alte 125 de adoptii au fost finalizate in Capitala. Astfel, in Sectorul 1 au fost adoptati 13 copii, in Sectorul 2 – 42 de copii, in Sectorul 3 – 32 de minori, in Sectorul 4 – sase, in Sectorul 5 – 22 si in Sectorul 6 – 10 copii.
Cele mai putine adoptii finalizate au fost in Sectorul 4 al Capitalei (sase), in Sectorul 6 (10), in Sectorul 1 (13), Sectorul 5 al Capitalei (22), in judetele Alba (noua), Bistrita-Nasaud si Maramures (cate 16), Satu Mare (19), Gorj (20), Giurgiu (25), Ilfov (27) si Constanta (28).
Pe langa cele 580 de adoptii nationale, au mai fost finalizate alte sapte internationale – sase in Italia si una in Canada, iar alti trei copii sunt in procedura de adoptie internationala.
ORA precizeaza ca datele centralizate in 23 decembrie vor suferi modificari odata cu transmiterea de catre instante a tuturor sentintelor, dupa ce acestea vor ramane definitive.
Potrivit sursei citate, numarul total de adoptii finalizate in 2013 va fi cunoscut abia in iunie 2014.
In sistemul de protectie speciala sunt inregistrati peste 60.000 de copii.
Pentru anul 2014, ORA are in vedere revizuirea actualului cadru normativ in materia autorizarii organizatiilor private straine de a desfasura activitati in domeniul adoptiei internationale, dar si elaborarea metodologiei privind accesul adoptatului la informatii vizand originile sale si propriul trecut, precum si accesul parintilor sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informatii cu caracter general vizand persoana adoptata.