INTERVIU:Panait:Pentru evitarea corup?iei, colaborarea în adop?ii va fi doar cu autorit??i abilitate
Joi, 15 octombrie 2009 / 20:28:49
INTERVIU:Panait:Pentru evitarea corup?iei, colaborarea în adop?ii va fi doar cu autorit??i abilitate
BUCURE?TI (MEDIAFAX) - Secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adop?ii (ORA), Bogdan Panait, a declarat, joi, într-un interviu acordat agen?iei MEDIAFAX, c? redeschiderea adop?iei interna?ionale se va face doar în colaborare cu autorit??i acreditate din statele respective, pentru a fi evitat? corup?ia.
Secretarul de stat Bogdan Panait a explicat c? memorandumul privind redeschiderea adop?iei interna?ionale stabile?te doar cadrul general, procedurile ?i termenele urmând s? fie stabilite ulterior, dac? documentul va fi aprobat.
El a precizat, în interviul acordat MEDIAFAX, c? în forma în care a fost gândit? acum adop?ia interna?ional?, nu ar trebui s? mai fie posibile cazurile de corup?ie de care se vorbea pân? la legea în vigoare, în acest sens fiind prev?zut faptul c? se va respinge orice form? de colaborare cu alte autorit??i decât cele acreditate din statele respective ?i va exista o rela?ie direct? între Oficiul Român pentru Adop?ii ?i statele respective.
Panait a subliniat c? exist? o mare diferen?? între adop?ia interna?ional? de dinainte de instituirea moratoriului ?i ceea ce se propune prin memorandumul de redeschidere a procedurii. El a precizat c? demersul pentru redeschiderea adop?iei interna?ionale nu este preg?tit de mai mult? vreme ?i nu are în spate anumite interese.
Prezent?m integral interviul acordat agen?iei MEDIAFAX de c?tre secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adop?ii, Bogdan Panait:
Reporter: Potrivit unui document ob?inut de MEDIAFAX, în?eleg c? Oficiul Român pentru Adop?ii propune redeschiderea adop?iei interna?ionale în anumite condi?ii. De ce este necesar? o astfel de m?sur??
Bogdan Panait (B.P.): În momentul în care ne-am apucat s? evalu?m ?i s? reevalu?m Legea adop?iilor 273, în discu?iile pe care le-am avut cu to?i cei angrena?i în punerea în practic? a acestei legi, cu magistra?i, cu direc?ii de asisten?? social?, cu cei din autorit??ile locale, cu organismele guvernamentale, foarte mul?i au ridicat ?i aceast? problem?, a adop?iilor interna?ionale. Pe de alt? parte, chiar ?i oameni din pres? au solicitat acest lucru, pentru c? au ajuns la concluzia c? este o solu?ie pentru foarte mul?i copii din România. Nu lipsite de importan?? sunt conven?iile pe care România le-a semnat, Conven?ia de la Haga, în care se stipuleaz? c? este o modalitate de a asigura o familie pentru copii ?i, ca un ultim argument, Conven?ia ONU privind drepturile copilului, raportul Conven?iei de la Geneva, din anul acesta, care recomanda României, pe de o parte, s? u?ureze adop?ia - era vorba despre adop?ia intern?, ?i lucrul ?sta l-am f?cut prin modificarea la lege, pe de alt? parte, s? ridice "moratoriul" asupra adop?iei interna?ionale. N-a fost un moratoriu asupra adop?iei interna?ionale, dar, desigur, fiind parte a acestei Conven?ii, trebuia s? intervenim cu o m?sur?.
Rep.: ?tim foarte bine c? în 2004, când a fost introdus moratoriul asupra adop?iei interna?ionale, unul dintre motivele pentru care a fost luat? aceast? m?sur? a fost faptul c? existau foarte multe abuzuri în adop?ia interna?ional? ?i acte de corup?ie. Ce garan?ii avem c?, odat? cu redeschiderea adop?iei interna?ionale, nu ne vom confrunta cu situa?ia de dinainte de 2004.
B.P.: În primul rând, respingem orice form? de colaborare cu alte autorit??i decât autorit??ile acreditate din statele respective ?i aceast? rela?ie va fi o rela?ie direct? între Oficiul Român pentru Adop?ii ?i statele respective. Deci, nu va mai fi nicio form? de reprezentare. Vom încheia conven?ii cu fiecare dintre aceste state - pe de-o parte ca s? ne asigur?m c? perioada post-adop?ie, spre exemplu, este respectat?, pe de alt? parte, s? ne asigur?m c? vom primi rapoarte despre situa?ia copiilor care au plecat în alte state, adopta?i.
Rep.: O astfel de m?sur?, de a trimite rapoarte post-adop?ie, de c?tre familiile care au adoptat copii sau de cei care au intermediat adop?ia interna?ional?, a existat ?i înainte. Ave?i rapoarte post-adop?ie pentru to?i copiii care au fost adopta?i?
B.P.: Da, în general exist? aceste rapoarte, în foarte mare m?sur?. Începând cu 1997, aceste rapoarte exist? pentru to?i copiii ?i au fost depozitate aici, la Oficiul Român pentru Adop?ii. Cel pu?in în principiu, ele exist?. Noi ne vom asigura c? acest lucru se va întâmpla.
Rep.: Dar, la un moment dat, predecesorul dumneavoastr? spunea c? pentru un num?r de copii nu a fost primit niciun raport post-adop?ie.
B.P.: Când e?ti o autoritate de stat, iei m?suri. Deci trebuie v?zut de ce nu au fost primite aceste rapoarte.
Rep: A?i verificat acest lucru?
B.P.: Noi suntem în curs acum de a inventaria arhiva Oficiului Român pentru Adop?ii. Ea nu a mai fost deschis? din 1997. Deci este o munc? foarte laborioas?, pentru c? sunt foarte mul?i ani de zile în care trebuie s? ne întoarcem ?i s? lu?m toate actele la mân?. Probabil c? va mai dura câteva luni pân? vom pune aceast? arhiv? la punct.
Rep.: În rapoartele care au fost trimise pân? acum, au fost vreodat? semnalate cazuri de abuzuri sau de neglijare a copilului?
B.P.: Sincer s? fiu, n-am cuno?tin?? de a?a ceva. Tocmai de aceea, ?inând cont de lucrul acesta, trebuie s? ini?iem conven?ii de colaborare cu toate statele ?i cu toate oficialit??ile, astfel încât s? avem aceast? garan?ie, garan?ie inclusiv pentru familia de români care adopt? copil în România ?i pleac? dup? aceea în str?in?tate. Acolo unde se duce, pe perioada post-adop?ie trebuie s? primim rapoarte de la oficialit??ile din localitatea respectiv?.
Rep.: Revenind la memorandumul pe care l-a?i ini?iat. În?eleg c? adop?ia interna?ional? vizeaz? oarecum anumite categorii de copii, în sensul c? se refer? la copii pentru care nu prea este posibil? adop?ia intern?, pentru c? ?tim foarte bine c? românii fie nu-?i doresc s? ia un copil cu handicap, fie nu-?i doresc un copil de etnie rom?, fie nu vor un copil peste o anumit? vârst?. ?i în?eleg c? atunci când e?ueaz? adop?ia intern?, poate fi luat? în considerare cea interna?ional?. Câ?i copii declara?i adoptabili sunt într-o astfel de situa?ie acum?
B.P.: Specific pentru noi, pentru România, cererea de adop?ie se refer?, în primul rând, la copiii mici, copil aflat în primele ?ase luni de via??, pân? la un an. Modificarea pe care am f?cut-o pe 273 (Legea 273 privind regimul juridic al adop?iei - n.r.) d? posibilitatea, oblig? chiar autorit??ile s? declare adoptabili copiii de pân? în ?ase luni de zile, astfel încât ei s? poat? s? fie adopta?i cât mai curând. Totodat?, este recunoscut c? familiile de români adopt? mai rar copii de peste un an sau chiar copii ai minorit??ilor, iar copii cu handicap, aproape deloc.
Acestor copii trebuie s? le oferim o ?ans? ?i vedem în adop?ia interna?ional? o posibilitate pentru ei ca s? poat? s?-?i g?seasc? o familie. Pe de alt? parte, trebuie s? fac ?i ni?te preciz?ri. Am v?zut legisla?ii din alte state europene - din Ungaria, din Olanda, din Italia. Statele respective pun ni?te condi?ii. De exemplu, în Ungaria se poate adopta interna?ional un copil de la vârsta de opt ani. În Olanda, se poate adopta un copil pân? la vârsta de cinci ani. Sigur, sunt foarte multe lucruri pe care statele ?i le pun ca ?i bareme, tocmai ca s?-?i ia anumite m?suri de precau?ie. ?i noi putem, nu ne opre?te absolut nimic s? facem asta. În Cehia, de exemplu, este un anumit num?r de copii care pot fi adopta?i interna?ional în fiecare an. Au un num?r mic, foarte mic de copii, dar numai ?ia pot fi adopta?i în fiecare an.
Rep.: V-a?i gândit s? impune?i o astfel de m?sur??
B.P.: Nu. Mergem pe ideea, hai s? zic, unui barem de vârst?, dar pentru asta trebuie s? dezvolt?m ?i s? sus?inem foarte bine adop?ia na?ional?.
Rep.: Baremul de vârst? l-a?i stabilit?
B.P.: Nu ?tim înc?. Va fi stabilit în urma unor studii, date statistice, n-avem înc? o idee.
Rep.: În?eleg c? una dintre idei ar fi ca procesul de adop?ie interna?ional? s? poat? fi deschis dup? ce s-a încercat, în repetate rânduri, adop?ia intern?. V-a?i gândit la o anumit? perioad? de timp pe care s? o acorda?i în acest sens sau câte încerc?ri e?uate?
B.P.: Cu siguran?? se va produce acest lucru. Deci, dup? ce în adop?ia intern? s-a f?cut absolut tot posibilul, asta înseamn? c? va fi ceva în jurul a doi ani de zile, aproximativ. N-a? putea s? v? dau acum o dat? precis?, dar undeva dup? doi ani de zile se poate deschide adop?ia interna?ional?.
Rep.: Aprobarea acestui memorandum înseamn? practic modificarea Legii 273 privind regimul adop?iei. Poate fi f?cut? în acest moment, având în vedere contextul politic? Adic? mai este posibil? adoptarea lui ?i adoptarea legii?
B.P.: Când am venit aici, am avut o discu?ie cu premierul. Desigur, au fost foarte multe sesiz?ri din partea familiilor ?i forurilor interna?ionale, iar discu?ia a fost pe valoarea ?i modificarea legii. Sigur, nu s-a precizat dac? e vorba ?i de adop?ia interna?ional?. Eu mi-am îndeplinit aceast? misiune. Modificarea este f?cut?. Legea este finalizat? în propor?ie de 99 la sut?, s?pt?mânile urm?toare va fi supus? dezbaterii publice ?i va fi postat? pe site. Dar, în contextul în care noi am f?cut modific?rile pe lege, am ajuns la concluzia - ?i datorit? unor protocoale interna?ionale - c? putem s? mergem ?i pe ideea de a începe demersurile pentru adop?ia interna?ional?. Sigur, nu este o decizie pe care s-o iau eu. ?i atunci, am f?cut acest memorandum, care este un memorandum foarte neutru. Decizia este a Guvernului, în ce m?sur? este momentul politic...., noi am dat date statistice, am men?ionat angajamentele României în domeniu ?i decizia va fi în totalitate a Guvernului.
Rep.: În proiectul de modificare a Legii 273/2004, la care lucra?i de câteva luni, au fost cuprinse deja aceste modific?ri?
B.P.: Nu
Rep.: De ce nu le-a?i pus în proiect?
B.P.: Nu sunt cuprinse pentru c? ne-am hot?rât mai târziu s? încerc?m acest memorandum. Am avut un schimb de scrisori cu Ministerul Justi?iei, care mi-a sugerat s? facem acest lucru într-un memorandum înaintat Guvernului prin care s? se poat? lua o decizie dac? adop?ia interna?ional? poate fi introdus? sau nu.
Rep.: În cazul redeschiderii adop?iei interna?ionale, r?mâne valabil? acea potrivire cu familia? Cum se va face ea?
B.P.: Absolut. Aici n-am intrat foarte în am?nunt. Noi vrem s? stabilim contextul, dup? aceea vom intra foarte bine în am?nunt. Din punctul meu de vedere, potrivirea cu familia se va face în România ?i va fi pe o perioad? de minim trei luni de zile. Sunt ??ri care solicit? o lun? de zile. Cel pu?in în discu?iile generale pe care le-am avut cu colegii mei, am ajuns la concluzia c? trei luni de zile ar fi o perioad? de timp acceptabil?, ca s? fim încredin?a?i c? exist? într-adev?r o potrivire cu familia.
Rep.: Lua?i în calcul posibilitatea redeschiderii în regim de urgen?? a adop?iei interna?ionale pentru acei copii care erau în procedur? de adop?ie în perioada în care a fost instituit moratoriul ?i care dezvoltaser? deja ni?te rela?ii de ata?ament fa?? de familia adoptatoare sau care aveau fra?i la familiile respective?
B.P.: Nu. Legea modificat?, dac? va fi aprobat? în forma aceasta, va permite m?suri care vor intra în vigoare de la data aprob?rii ei, ?i nu retroactiv. V? referi?i la perioada dinainte de moratoriu. Lucrurile s-au schimbat foarte mult de atunci, copiii au crescut - au trecut peste cinci ani de zile - ?i evolu?ia lor este mult diferit? de cea ini?ial?, când puteau fi adopta?i.
Rep.: Cum crede?i c? va fi primit? o astfel de m?sur? în Uniunea European?? ?tim foarte bine c?, dup? interzicerea adop?iei interna?ionale în România, au fost voci pro ?i contra, unii ne-au criticat foarte dur pentru c? am luat o astfel de m?sur?, al?ii ne-au împins s? o facem - ?i ne gândim la Emma Nicholson.
B.P.: Pe data de 1 decembrie este o întâlnire la Strasbourg pe aceast? tem? ?i noi vom prezenta acolo modific?rile legii. Dac? pân? atunci se va lua ?i o decizie în ce prive?te memorandumul, vom prezenta ?i memorandumul. Ceea ce pot s? spun este c? exist? o mare diferen?? între ceea ce a fost sau cum a fost adop?ia interna?ional? ?i ceea ce vrem s? facem noi. Gândi?i-v? c?, atunci, adop?ia interna?ional? era cam de trei ori propor?ional? cu adop?ia intern?. Ceea ce nu se mai poate accepta ?i nu este asta ?inta noastr?. ?inta noastr? este s? dezvolt?m adop?ia intern?, deci lucrurile stau total diferit. Sigur c? vom explica, vom face lobby. Sigur c? vor fi foarte mul?i care vor fi împotriva acestui lucru. Noi nu putem decât s? discut?m cu ei, s? le prezent?m inten?iile noastre ?i s? încerc?m s?-i convingem c? ceea ce facem noi este absolut transparent ?i f?r? niciun interes ascuns. A?tept?m ?i propuneri. Poate c? unele din ele vor fi chiar preluate, în a?a fel încât nimeni s? nu aib? impresia c? este un demers preg?tit de mai mult? vreme ?i care are în spate anumite interese. Nu este nimic de genul acesta.
Rep.: De cât timp a?i trimis memorandumul la Guvern? Ave?i idee dac? fostul Cabinet a apucat s? se uite pe el?
B.P.: L-am trimis luni diminea??, înainte de votarea mo?iunii. Nu ?tiu care este soarta lui. Ne gr?bim, e un lucru pe care noi am vrut s?-l supunem dezbaterii ?i unei decizii politice, ?i eu cred c? orice cabinet care vine poate s? ia în discu?ie acest memorandum. Sper ca, atunci când se va lua în discu?ie, s? fie întreba?i ?i speciali?tii în domeniu.
Rep.: Câ?i copii adoptabili avem în România, câte familii care vor s? adopte ?i câte adop?ii s-au f?cut de la începutul anului?
B.P.: A? porni de la num?rul de copii care sunt în sistemul reziden?ial ?i în sistemul de asisten?? maternal? - sunt undeva la 43.000 de copii, foarte mul?i. Din ace?tia, doar 800 sunt declara?i adoptabili. De la începutul anului s-au f?cut circa 700 de adop?ii. ?i sunt circa 2.000 - 2.200 de familii care vor s? adopte copii. Deci, este un num?r mare de români care vor s? adopte copii ?i modific?rile pe care le-am f?cut noi în lege se refer? în primul rând la familiile de români. În continuare vom promova adop?ia na?ional? ?i o vom promova prin mai multe metode decât s-au f?cut pân? în prezent. Interesul nostru este s? promov?m adop?ia na?ional?. Ceea ce este de men?ionat este c? ?i al?ii au priorit??i - trebuie s?-?i fac? datoria în acest domeniu - ?i important ar fi ca legisla?ia pe care o promoveaz? Autoritatea Na?ional? pentru Protec?ia Drepturilor Copilului s? vin? ?i s? sprijine acest demers. Am avut copii cu mam? ?i tat? necunoscu?i, care au fost declara?i adoptabili dup? patru ani. ?i sunt foarte multe astfel de cazuri, sau genul acesta de cazuri, care nu sunt, în niciun caz, în avantajul copilului ?i nu respect? drepturile copilului.
Rep.: Prin urmare, ce demersuri ar trebui urgentate sau f?cute de c?tre celelalte autorit??i responsabile?
B.P.: Noi am prins în lege toate demersurile pe care trebuie s? le fac? autorit??ile anterior declar?rii adop?iei, în a?a fel încât s? ne încredin??m c? familia natural? nu poate s?-?i creasc? copilul. Servicii, consiliere - atunci când familia nu r?spunde la aceste solicit?ri, abia atunci copilul poate fi declarat adoptabil. Dar, în programul individualizat al copilului trebuie prev?zut?, ca finalitate, fie reintegrarea în familia natural?, fie adop?ia. Pentru c? noi, ca stat, trebuie s? promov?m acea idee pe care o are Conven?ia ONU privind drepturile copilului, acel principiu ca to?i copiii s? aib? o familie. În conven?ie se spune o familie, nu familia natural?. Tocmai pentru a veni ?i în sprijinul celor pentru care familia natural? nu reprezint? cea mai bun? solu?ie.
(Agen?ia MEDIAFAX v? pune la dispozi?ie înregistrarea interviului acordat de secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adop?ii, Bogdan Panait, disponibil? în cadrul Serviciului Audio, care poate fi accesat la adresa de internet www.news.mediafax.biz)
Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro